Max Blecher este una dintre cele mai tulburătoare și originale voci ale literaturii române din perioada interbelică. Născut în 1909 într-o familie evreiască din zona Botoșaniului (la Botoșani), Blecher a fost diagnosticat de tânăr cu tuberculoză osoasă, o boală care i-a marcat dramatic existența și, paradoxal, i-a alimentat creația literară.
Imobilizat ani la rând în sanatorii din România și din străinătate, Blecher a transformat suferința fizică într-o materie literară de o intensitate rar întâlnită. Romanul său "Întâmplări în irealitatea imediată" este considerat astăzi o capodoperă a prozei moderniste românești, o explorare halucinantă a percepției, a corpului bolnav și a fragilității realității.
A corespondat și s-a împrietenit cu mari nume ale literaturii și filosofiei vremii, printre care André Breton și E.M. Cioran, fiind apreciat pentru originalitatea viziunii sale, foarte apropiată de suprarealism, dar profund personală. A murit tânăr, la doar 28 de ani, în 1938, dar opera lui a continuat să fie redescoperită și tradusă, câștigând recunoaștere internațională abia decenii mai târziu.
