Printre puținele orașe din România care își pot revendica un loc de pionierat absolut în istoria culturii naționale, Botoșaniul ocupă un loc aparte: aici, în anul 1838, a avut loc primul spectacol de teatru jucat integral în limba română, un moment de o importanță simbolică enormă pentru o cultură care, la acea vreme, își căuta încă vocea proprie, departe de influența limbilor de cancelarie ale epocii – greaca, franceza sau limba slavonă bisericească.
Contextul este unul fascinant: la începutul secolului al XIX-lea, teatrul în Principatele Române era dominat fie de trupe străine, fie de spectacole jucate în alte limbi decât româna, mai ales în mediile boierești, unde franceza și greaca erau considerate semn de educație și rafinament. Faptul că, la Botoșani, un oraș de provincie aflat totuși la o răscruce comercială și culturală importantă, s-a putut organiza un spectacol integral românesc arată cât de vie era, deja, conștiința identitară și culturală a locuitorilor săi.
Această deschidere culturală timpurie nu a fost un episod izolat, ci parte a unei tradiții mai ample a orașului: Botoșaniul a fost, de-a lungul secolelor XIX și XX, un centru cultural activ, cu instituții care au continuat să se dezvolte – de la primele școli domnești înființate în 1759, până la teatre, o filarmonică (înființată în 1953, sub conducerea primului ei dirijor, Max Webber) și un muzeu județean impresionant, deschis în clădirea fostei Prefecturi, construită în 1913.
Astăzi, viața culturală a Botoșaniului continuă să fie marcată de prezența a două teatre și a Filarmonicii de Stat, instituții care duc mai departe, fără să-și dea seama mereu, o tradiție începută acum aproape două secole – aceea de a fi un loc unde cultura românească a găsit, încă de timpuriu, un teren fertil de exprimare.
