Pe una dintre colinele care mărginesc orașul Botoșani se înalță, de mai bine de 500 de ani, Mănăstirea Popăuți – cea mai veche ctitorie a lui Ștefan cel Mare aflată pe teritoriul actual al municipiului. Ridicată într-o poziție strategică, menită să apere bogățiile târgului de invaziile frecvente ale vremii, mănăstirea are astăzi un aspect care trădează clar funcția ei dublă, de lăcaș de cult și de fortăreață.
Elementul care impresionează cel mai mult vizitatorii este Turnul-Clopotniță, înalt de 17 metri, o construcție defensivă concepută cu mare grijă: primul etaj era accesibil doar prin scări exterioare, care puteau fi ridicate rapid în caz de pericol, transformând turnul într-un ultim refugiu, practic inexpugnabil, pentru cei aflați înăuntru. Zidurile groase și soliditatea construcției arată că meșterii epocii lui Ștefan cel Mare stăpâneau foarte bine arta arhitecturii militare, nu doar pe cea religioasă.
În jurul construcției turnului circulă și o legendă plină de haz, transmisă din generație în generație: se spune că, atunci când amenințarea venirii regelui polon Ioan Albert era iminentă, lucrările la turn stagnau pentru că meșterii erau "vrăjiți" de farmecele unei hangițe locale, care îi tot reținea de la treabă. Salvarea ar fi venit dintr-o toamnă neobișnuit de rece: viile nu s-au mai copt, vinul rezultat a fost atât de acru încât nu se putea bea, așa că, din porunca domnitorului, acesta a fost folosit ca ingredient în mortar. Rezultatul – o "lipitură" tare ca piatra – ar fi permis finalizarea la timp a turnului, înainte de invazia din 1497. Legendă sau nu, un fapt este cert: Popăuțiul nu a fost niciodată cucerit prin forța armelor.
Dincolo de zidurile groase și de povestea ei defensivă, mănăstirea are și o dimensiune profund sacră. Interiorul bisericii, cu pereți înalți și relativ strâmți, creează o atmosferă aproape mistică, păstrând ecoul a o jumătate de mileniu de rugăciuni depuse aici de credincioși botoșăneni, generație după generație.
