La aproximativ 40 de kilometri nord de Botoșani se află Dorohoi, un oraș cu o istorie la fel de veche și de bogată ca a reședinței de județ, dar cu un parcurs propriu, marcat de momente de mare strălucire administrativă, dar și de una dintre cele mai tragice zile din istoria sa.
Prima atestare documentară a Dorohoiului este și mai veche decât cea a Botoșaniului: ea datează din 6 octombrie 1407, când boierii moldoveni reînnoiau, în orașul Liov, omagiul față de regele Poloniei, document semnat printre alții de un boier numit Mihail Dorohoianul – considerat de istorici drept întemeietorul activității administrative a târgului. Doar un an mai târziu, în 1408, Dorohoiul este menționat ca punct vamal pentru negustorii care exportau cai spre Camenița, dovadă a importanței sale comerciale timpurii.
Secolul al XV-lea a adus orașului un moment de glorie arhitecturală și administrativă: în 1495, Ștefan cel Mare a ridicat aici Biserica "Sfântul Nicolae", iar Dorohoiul a devenit, pentru o vreme, centrul administrativ al Moldovei de nord. Statutul orașului a continuat să evolueze de-a lungul secolelor, ajungând să fie reședință de județ propriu – județul Dorohoi – până la reorganizarea administrativă din perioada comunistă. În 1968, în urma unei noi împărțiri administrativ-teritoriale a țării, Dorohoiul a devenit oraș în cadrul județului Botoșani, iar din decembrie 1994 a primit statutul de municipiu.
Din nefericire, istoria Dorohoiului include și una dintre cele mai negre pagini din trecutul recent al orașului: la 1 iulie 1940, sub influența propagandei legionare, mai multe unități ale armatei române au inițiat un pogrom împotriva populației evreiești a orașului, inclusiv împotriva unor soldați evrei din armata română. Acest episod tragic face parte din istoria Holocaustului din România și este astăzi documentat și comemorat ca o mărturie a unei perioade de intoleranță extremă, ale cărei lecții rămân esențiale pentru generațiile actuale.
